În iarna anului 2006, Curtea de Apel din Bucureşti anunţa o decizie istorică: exonerarea mareşalului Ion Victor Antonescu pentru crime împotriva păcii. Magistraţii au hotărât că sprijinul acordat de România Germaniei naziste în timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost legal. Decizia de achitare privea acuzaţiile privind colaborarea militară România – Germania în cadrul Alianţei Tripartite şi agresiunea armată împotriva Uniunii Sovietice. Se specifică faptul că situaţia internaţională din anul 1940 justifica obiectiv intrarea în războiul de apărare preventivă împotriva Uniunii Sovietice, astfel că articolul 3 al Convenţiei din 1933 pentru definirea agresiunii nu se aplica. Concret, Antonescu şi o parte din membrii cabinetului său au fost absolviţi de infracţiunile specificate în Decretul Lege datat 1945, pentru urmărirea şi sancţionarea celor vinovaţi de dezastrul ţării şi de crime de război, şi găsiţi vinovaţi în 17 mai 1946 de „Tribunalul Poporului”. Pedepsele variau de la 10 ani de închisoare până la pedeapsa cu moartea.
Rusia, prin Ministerul de Externe, a arătat că se simte lezată de hotărârea Curţii, o insultă pentru memoria victimelor celui de-al Doilea Război Mondial, şi „o încercare de a revizui rezultatele războiului”. „Exonerarea complicităţii naziste, a cărui crime împotriva civililor în regiunile ocupate de Uniunea Sovietică sunt de neuitat, contrazic esenţa şi logica situaţiei postbelice şi a documentelor finale ale proceselor de la Nürenberg”, a declarat oficialul.
Cine a fost de fapt Ion Antonescu?
S-a născut la Piteşti, în vara anului 1882, într-o familie de burghezi cu tradiţii militare. A mers şi el pe acelaşi drum, absolvind şcolile militare de la Craiova şi Iaşi. Au urmat Şcoala de Cavalerie, absolvită în 1904, şi Academia Militară de la Saint-Cyr, în 1911, cu Antonescu şef de promoţie. Ca tânăr militar cu gradul de locotenent, a participat la represiunea Răscoalei din 1907. Şase ani mai târziu, a luptat în cel de-al doilea război balcanic, obţinând cu această ocazie decoraţia Ordinul Mihai Viteazul, clasa a III-a.
În primul război mondial, între 1916 şi 1918, Antonescu a fost numit Şef de stat major al Mareşalului Constantin Prezan. Viitorul mareşal este cel care a formulat planurile de apărare a Moldovei, în încercarea de a contracara invazia trupelor germane, în cea de-a doua jumătate a anului 1917. Aşa cum se ştie, restul României se afla sub ocupaţia germană încă din 1916. Reuşitele militare i-au construit lui Antonescu reputaţia unui comandant militar de excepţie, pragmatic şi dur, iar faptul că a fost supranumit Câinele Roşu nu a mirat pe nimeni.
Când pacea a luat locul războiului, a fost trimis în Franţa şi Marea Britanie, ca ataşat militar, (1922-1926). Întors în România, a condus Şcoala Superioară de Război (1927-1930), apoi a fost numit Şef al Marelui Stat major al Armatei (1933-1934) şi Ministru de Război (1937-1938). Regele Carol al II-lea l-a numit prim-ministru în toamna anului 1940, când România fusese ciuntită deja de Basarabia, nordul Bucovinei – cedate URSS -, şi nordul Transilvaniei, cedat Ungariei. După doar două zile în funcţie, Antonescu l-a silit pe rege – considerat vinovat de pierderea tuturor teritoriilor – să abdice şi să părăsească România, lăsând în urmă un moştenitor prea tânăr şi lipsit de experienţă, regele Mihai I. Acesta a deţinut un rol pur decorativ, de la bun început: Antonescu s-a autoproclamat Conducător şi a preluat în întregime puterea.
România, aliata lui Hitler
Pus în situaţia de a alege un aliat, dintre Germania care ameninţa din vest, URSS din est şi Bulgaria din sud, Antonescu se împrieteneşte cu Germania lui Hitler, sperând să recupereze teritoriile anexate de URSS. Hitler îi garanta că teritoriile rămase între graniţele României nu erau ameninţate, în schimbul petrolului românesc mult-dorit. Conducerea lui Antonescu şi Alianţa cu Germania nu au fost însă pe placul clasei politice româneşti, prin urmare singura formaţiune care şi-a asumat participarea la guvernare a fost hulita Gardă de Fier. Astfel, România devenea stat naţional legionar.
Pe de o parte, Antonescu dorea să controleze mai mult Legiunea. Pe de altă parte, aceasta dorea un rol mai important în cadrul guvernului. Consensul a lipsit, spiritele s-au încins, iar în ianuarie 1941, se întâmplă Rebeliunea Legionară, înăbuşită în faşă. Garda de Fier a fost scoasă în afara legii, iar liderii acesteia – arestaţi.
În vara aceluiaşi an, Armata Română, alături de Wehrmacht, atacă URSS şi realipeşte Basarabia şi nordul Bucovinei. Cucereşte Odessa, iar Antonescu ordonă executarea evreilor şi comuniştilor din oraş, ca represiune a exploziei în care clădirea Statului Major românesc a fost distrusă. Încurajat de victorii, Antonescu avansează mult în teritoriul URSS, manevră care a dus la noi dezaprobări în rândul politicienilor şi militarilor români, de la membrii Marelui Stat Major până la soldaţii de rând. În acest timp, Antonescu se autoproclamă mareşal.
Din 22 iunie 1941, trupele române se luptau în Uniunea Sovietică cu pierderi însemnate. Mareşalul Antonescu spera să oprească înaintarea sovietică pe un aliniament fortificat din Moldova, pentru a negocia un armistiţiu favorabil. Înfrângerea Armatei Române la Stalingrad, în 1943, îi scade însă dramatic popularitatea, pierderile de vieţi omeneşti fiind semnificative: peste 180.000 de morţi, răniţi sau dispăruţi. După Stalingrad, sovieticii au preluat iniţiativa strategică, iar pe 20 august 1944 au spart frontul la Iaşi-Chişinău. Mareşalul realiza în sfârşit că şansele de izbândă sunt minime. Din acest moment, diplomaţii români s-au străduit să încheie pacea cu Aliaţii, dar negocierile nu au dus la un rezultat satisfăcător.
Neclarităţi istorice
De aici, părerile istoricilor sunt împărţite: unii spun că a refuzat să îşi schimbe poziţia şi să ceară un armistiţiu, datorită simţului onoarei şi al lipsei de pricepere politică. O telegramă datata 22 august 1944 ar demonstra însă că mareşalul intenţiona să semneze armistiţiul cu Puterile Aliate. A fost însă prea târziu.
De asemenea, conducătorul misiunii militare româneşti pe lângă Wehrmacht susţinea că Antonescu i-ar fi spus: „Eu mă duc la Grupul de armate general Friessner, iar mâine sau poimâine vin la Bucureşti să raportez regelui şi să-i predau puterea.” Alţi istorici afirmă chiar că mareşalul urma să se deplaseze în ziua de 24 august 1944 pe linia frontului tocmai pentru a supraveghea personal aplicarea armistiţiului. URSS nu îşi putea permite însă să îşi piardă influenţa în România printr-o simplă semnare a păcii.
Ca atare, în urma presiunilor sovietice şi a partidelor politice, la 23 august, când trupele sovietice pătrund în România, regele Mihai I îl convoacă pe mareşal la Palat pentru a-i cere să încheie armistiţiul imediat. Refuzat de şeful guvernului, suveranul îl demite şi îl arestează, făcându-l responsabil şi de moartea a 250.000 de evrei şi a altor 25.000 de romi. România întoarce armele împotriva Germaniei hitleriste şi pierde, totodată, o parte din Bucovina, mai mare decât cea cedată în urma ultimatumului din 1940, şi Ţinutul Herţa.
După arestare, Antonescu a fost ţinut în închisorile sovietice timp de doi ani. A fost readus în ţară doar pentru a fi judecat şi condamnat la moarte de instanţa Tribunalului Poporului, la 17 mai 1946. La 1 iunie, a fost executat la Jilava, alături de colaboratori ai săi. Înainte de execuţie, mareşalul a exclamat „Istoria mă va judeca!” Şi, aşa cum s-a văzut, istoria, justiţia şi urmaşii îl judecă şi astăzi.
23 august 1944
În seara zilei de 23 august 1944, regele Mihai anunţa la radio Bucureşti ieşirea din războiul alături de Germania nazistă şi alăturarea ţării noastre la Coaliţia Naţiunilor Unite. O răsturnare de situaţie care a influenţat cursul conflagraţiei mondiale şi al istoriei României, o adevărată catastrofă pentru Hitler. Pe lângă pierderea petrolului românesc, tot flancul sudic german a fost dat peste cap. Unii istorici apreciază că actul de la Bucureşti a scurtat războiul cu şase luni. Guvernul Rădescu a demisionat la câteva luni de la semnarea armistiţiului cu Naţiunile Unite şi la Bucureşti s-a impus, cu sprijin sovietic, un regim pro-moscovit. Artizanul loviturii, regele Mihai, a fost nevoit să abdice şi a plecat în exil timp de decenii.
Ulterior, istoria a fost falsificată grosolan. Comuniştii nu au jucat un rol important în evenimentul de la 23 august 1944. Asta nu i-a împiedicat însă să confişte actul de la 23 august în folos propriu. De la „insurecţie armată”, evenimentul a fost denumit „revoluţie de eliberare socială şi naţională antifascistă şi antiimperialistă”, iar regimul comunist şi-a arogat timp de peste patru decenii paternitatea actului istoric.
Antonescu, fascist sau nu
Autoritar – da, dar fascist? I-a spus lui Hitler că „nu îl interesează ideologiile, ci interesele superioare ale patriei sale”. Ca un bun conducător, s-a consultat cu liderii altor partide politice, ceea ce într-un guvern fascist nu se întâmpla. Dr. Goebbels scria în jurnalul său, în februarie 1941: „Antonescu guvernează cu ajutorul masonilor şi al duşmanilor Germaniei. Minorităţile noastre sunt asuprite. Reich-ul şi-a dat atâta osteneală pe degeaba…” Mai mult, Antonescu nu era de acord cu tendinţele de purificare ale lui Hitler, iar evreii din România nu au fost trimişi în lagărele germane. Pe de altă parte, deportările şi execuţiile cerute de mareşal ar fi fost de fapt de natură economică, ponderea evreilor în economia naţională fiind importantă.
În 1941, Antonescu a ordonat deportarea în Transnistria a evreilor basarabeni şi bucovineni, dar pe motive diferite de cele ale lui Hitler: aceştia erau consideraţi agenţi comunişti. Mulţi dintre aceştia au murit în drum spre Transnistria, din cauza condiţiilor inumane din „trenurile morţii”. Nu am nicio milă decât de neamul românesc. Problema trebuie luată şi individual şi în colectivitate. Nu mă interesează dacă e ucrainean, grec etc., să treacă afară din Ţara Românească!
La moartea unui mareşal
La 1 iunie 1946, Ion Antonescu era executat la închisoarea Jilava. Controversele asupra conducerii sale vor rămâne vii, în condiţiile în care mii de documente ale vremii apar şi dispar, iar istoricii nu s-au pus încă de acord asupra naturii mareşalului. „Ion Antonescu a fost fascist, antisemit şi este vinovat de moartea a sute de mii de oameni.” SAU „Ion Antonescu a fost un mare patriot român, un om cu O mare care şi-a făcut datoria până la sfârşit, când este trădat, arestat de rege şi dat pe mâna comuniştilor sovietici.” O cale de mijloc nu se găseşte încă.
Sursa: Antena3.ro
informatiile pe care le-am luat de aici ma fac sa vad complexitatea sistemului politic al sec xx. ion antonescu chiar daca a facut greseli si au murit destui cred ca el a fost un conducator excelent insa sit si faptul ca existau oameni duplicitari au rasturnat situatiile si i-au distrus planurile,situatie ce se reflecta si in istoria acestei tari…
sunt pro antonescu indiferent cat a gresit a vrut binele tarii a fost un om inteligent fata de restul gloatei si a analfabetilor care au fost la conducerea tarii si care au facut mai mult rau decat bine…:D
Ion Victor Antonescu a fost unul dintre cei mai straluciti conducatori pe care i-a avut Romania! Desigur, daca iesea bine totul i se rdicau monumente si statui in fiecare oras al tarii! acum insa s-a facut dreptate! Democratia bine stabilita a strigat nedreptatea facuta acum mai bine de 60 de ani de catre comunisti! Insa trebuie sa nu uitam de Moldova si tezaurul national care sunt inca sub puterea fiarei de rasarit!
omu asta merita „statui in fiecare oras al romaniei ” chiar daca nu a fost invingator
http://www.maresalulionantonescu.wordpress.com
toti evrei trebuieau distrusi atunci,acum e prea tarziu au ajuns sa conduca tot!!Comunismul a fost o inventie evreiasca!!
Eu sunt din Basarabia si chiar la scoala invatam ca Antonescu a fost un bun conducator de tara pe acea vreme si sunt dezamagita de cele pe care le citesc aici.
Ion Antonescu a fost un Roman adevarat si sper sa traiesc clipa in care acest mare patriot va fi reabilitat.Ioane,nu te-am uitat !
a fost un adevarat roman. Nu a dorit decat binele romanilor; ca a fost autoritar, asa suntem noi romanii. Romania nu stie decat de bat, iar cand apare un om care este categoric javrele incep sa planga.
Pentru a putea produce o parere serioasa, trebuie sa cunosti aspectele legate de acea perioada, situatia in care se afla Romania , ce masuri putea sa ia , etc. Trebuie sa intri in istorie sa te pui in locul Maresalului si daca cunosti un pic de geopolitica sa vezi ce ai face in locul acestuia. Parerea mea este ca Antonescu a fost pus in fata unui fapt implinit in 1940 cand i s/a predat puterea, a facut ceea ce mai putea face si totul numai cu gandul la binele tarii. Cititi scrisoarea lui Filderman din 1955 si ve/ti vedea ca Maresalul nu a oprimat evreii, ci dimpotriva i/a sprijinit.
Parerea mea este ca Romania ii este datoare. Daca nu era el, probabil eram in situatia a trei principate cu influente bulgare, maghiare si desigur ruse. Maresale istoria te judeca in continuare, dar ai fost atat de mare incat e nevoie de decenii. Pe cei de acum ii poti judeca in cateva minute . S/a vazut in 1989.
DUMNEZEU SA TE ODIHNEASCA MARE ROMAN.
Cum spunea si Sergiu Nicolaescu :”Cel mai mare roman al tuturor timpurilor a fost Maresalul Antonescu!”
Sper sa se faca un film care sa reflecte adevarul despre acest mare patriot.
Felicitari pentru initiativa si blog!
TESTAMENTUL POLITIC AL MARESALULUI ION ANTONESCU
Aceasta carte este publicata cu CopyLIBER (are copierea, traducerea, difuzarea neingradite si gratuite).
Daca aveti html-ul dezactivat: cu PASTE asezati link-ul in browser si, apoi, apasati ENTER.
A FOST CEL MAI MARE CONDUCATOR ! – In vremea aceea tara noastra reprezenta o putere si mai ales un nume – reprezentam o natiune de luat in seama. Astazi ce reprezentam aproape nimic ! Merita sa fie reabilitat deoarece a facut tot ceea ce a fost posibil pentru reantregirea tarii si sa nu fim ocupati de rusi, totul s-a sfarsit prin tradare indiferent ca este vorba de Rege, Maniu, Bratianu etc urmat de un asasinat politic !
DUMNEZEU SA TE IERTE SI SA TE ODIHNEASCA MARE ROMAN
Daca Ion Antonescu mai era la putere vre-o 20 de ani,nu permitea bolsevizarea si nici tiganizarea acestei frumoase tari. Caci dupa razboi, Rusia ia expulzat pe tiganii din Rusia, la noi peste granita la noi in Romania.
Daca Ion Antonescu mai era la putere vre-o 20 de ani, nu permitea bolsevizarea si nici tiganizarea acestei frumoase tari. Caci dupa razboi, Rusia ia expulzat tiganii lor din Rusia, peste granita la noi in Romania.
Daca Ion Antonescu mai era la putere vre-o 20 de ani, nu permitea bolsevizarea si nici tiganizarea acestei frumoase tari. Caci dupa razboi, Rusia ia expulzat tiganii lor din Rusia, peste granita la noi in Romania. si de aceea avem noi atitia de multi tigani.
Daca Ion Antonescu mai era la putere vre-o 20 de ani, nu permitea bolsevizarea si nici tiganizarea acestei frumoase tari. Caci dupa razboi, Rusia ia expulzat pe tiganii lor din Rusia, peste granita la noi in Romania. si de aceea avem noi atitia de multi tigani.
Un popor de frustrati si de prosti. Asta este Romania din ziua de astazi.
DUpa tot ce a oferit Maresalul acestei tari este dureros sa vezi cum nici macar RESPECT nu i se ofera.
Salut pe toti cei care stiu cu adevarat ce a insemnat Maresalul pentru aceasta tara! restul …
Sunteti bolnavi mai oameni!
Cum puteti sa l catalogati pe acest criminal un om bun? Voi va auziti ce spuneti??
Oricat de mult ti ai iubi tara,asta nu iti da dreptul sa ucizi oameni nevinovati si sa faci pact cu diavolul.
moarte evreilor ei la-au omorat pe isus…
Cu Toata Libertatea Sufleteasca Iert pe Toti care mi-au facut rau…
Ii dreptul rușilor sa se simte lezați și în plus, cine le-a cerut părerea?
Cautati pe youtube „Istoria Romaniei partea 15 – Holocaust” ca sa vedeti minciunile propagandei anti-romanesti demascate.