În zilele de 10, 11 şi 12 iunie, la Bucureşti şi la Sinaia, România, au loc mai multe evenimente ce celebrează aniversarea a 60 de ani de căsătorie a Majestăţilor Lor Regele Mihai al României şi Regina Ana.

Potrivit publicaţiei „Ziua”, la acest eveniment participă mai mulţi reprezentanţi a peste 14 case regale din Europa. Printre oficialii români, care au adresat felicitări cu această ocazie Familiei Regale, în prima zi a manifestării prilejuite de Nunta de Diamant, s-a aflat chiar Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române, Prea Fericitul Părinte Patriarh Daniel. Programul acestei sărbători se împarte între întâlniri oficiale şi private.

În acelaşi timp, preşedintele României, Traian Băsescu, a evitat, ieri, să dezvăluie de ce nu a fost prezent la sărbătorirea Nunţii de Diamant a Regelui Mihai şi a Reginei Ana. „Nu am avut în program”, a spus şeful statului român, întrebat de ce nu a participat la sărbătorirea Nunţii de Diamant. „O aştept pe a mea”, a glumit Băsescu.

Sărbătorirea Nunţii de Diamant a Regelui Mihai şi a Reginei Ana a avut loc la Ateneul Român în prezenţa a zeci de personalităţi de vază din ţară şi străinătate. Pe lângă reprezentanţi ai familiilor regale din Europa, la eveniment au participat şi mai mulţi oficiali români.

Mai mulţi tineri riscă o pedeapsă de până la şapte ani de închisoare pentru că au publicat comentarii critice la adresa comuniştilor pe forumurile din Republica Moldova.

Potrivit portalului de ştiri Unimedia, Procuratura municipală va audia mai mulţi tineri în cadrul unui dosar de urmărire penală, după ce au publicat unele comentarii anticomuniste pe forumurile din Republica Moldova.

De asemenea, în baza unor încheieri judecătoreşti, Procuratura municipală a sechestrat calculatoarele personale ale acestor tineri, pentru a verifica dacă pun la cale „o mişcare radicală, ce-şi declară drept scop lichidarea Republicii Moldova şi anexarea la România, apeluri la reuniuni cu scopul organizării de manifestaţii publice cu caracter destabilizator, precum şi materiale cu caracter instigator la ura interetnică, adresări îndreptate spre aţâţarea vrajbei şi dezbinării naţionale, spre înjosirea onoarei şi demnităţii naţionale”.

Într-o încheiere a Judecătoriei sectorului Râşcani, în cadrul urmăririi penale desfăşurate, s-a stabilit că, în perioada anilor 2007-2008, un grup de persoane neidentificate a lansat, prin intermediul mai multor portaluri, multiple apeluri publice la răsturnarea „prin violenţă a orânduirii constituţionale şi lichidarea statalităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova” şi a publicat texte „ce constituie acţiuni intenţionate îndreptate spre aţâţarea vrajbei sau dezbinării naţionale”.

Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, aceştia riscă o pedeapsă de până la şapte ani de închisoare.

George IOSIP, FLUX

Preşedintele Vladimir Voronin şi liderul autoproclamatei rmn, Igor Smirnov, s-au întâlnit, astăzi, la Tighina. Potrivit presei de la Tiraspol, cei doi au discutat pe marginea soluţionării problemei transnistrene. Aceste date au fost oferite de presupusul ministru al afacerilor externe de la Tiraspol, Valeriu Liţcai, care împreună cu ministrul moldovean al Reintegrării, Vasile Şova, au organizat o întălnire.

Preşedintele moldovean şi liderul separatist de la Tiraspol au discutat despre dezvoltarea şi consolidarea încrederii dintre Chişinău şi Tiraspol. Cei doi au promis că vor comenta în timpul apropiat rezultatele întâlnirii de astăzi.

Recent, serviciul de presa al Preşedinţiei anunţa despre o convorbire telefonică între Vladimir Voronin şi Igor Smirnov, în care cei doi ar fi discutat despre o eventuala întâlnire. Ulterior, Igor Smirnov a declarat că se va întâlni cu Smirnov doar când acesta va recunoaşte independenţa regiunii transnistrene.

Vladimir Voronin şi Igor Smirnov s-au întâlnit ultima dată în 2001.

În iarna anului 2006, Curtea de Apel din Bucureşti anunţa o decizie istorică: exonerarea mareşalului Ion Victor Antonescu pentru crime împotriva păcii. Magistraţii au hotărât că sprijinul acordat de România Germaniei naziste în timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost legal. Decizia de achitare privea acuzaţiile privind colaborarea militară România - Germania în cadrul Alianţei Tripartite şi agresiunea armată împotriva Uniunii Sovietice. Se specifică faptul că situaţia internaţională din anul 1940 justifica obiectiv intrarea în războiul de apărare preventivă împotriva Uniunii Sovietice, astfel că articolul 3 al Convenţiei din 1933 pentru definirea agresiunii nu se aplica. Concret, Antonescu şi o parte din membrii cabinetului său au fost absolviţi de infracţiunile specificate în Decretul Lege datat 1945, pentru urmărirea şi sancţionarea celor vinovaţi de dezastrul ţării şi de crime de război, şi găsiţi vinovaţi în 17 mai 1946 de „Tribunalul Poporului”. Pedepsele variau de la 10 ani de închisoare până la pedeapsa cu moartea.

Rusia, prin Ministerul de Externe, a arătat că se simte lezată de hotărârea Curţii, o insultă pentru memoria victimelor celui de-al Doilea Război Mondial, şi „o încercare de a revizui rezultatele războiului”. „Exonerarea complicităţii naziste, a cărui crime împotriva civililor în regiunile ocupate de Uniunea Sovietică sunt de neuitat, contrazic esenţa şi logica situaţiei postbelice şi a documentelor finale ale proceselor de la Nürenberg”, a declarat oficialul.

Cine a fost de fapt Ion Antonescu?

S-a născut la Piteşti, în vara anului 1882, într-o familie de burghezi cu tradiţii militare. A mers şi el pe acelaşi drum, absolvind şcolile militare de la Craiova şi Iaşi. Au urmat Şcoala de Cavalerie, absolvită în 1904, şi Academia Militară de la Saint-Cyr, în 1911, cu Antonescu şef de promoţie. Ca tânăr militar cu gradul de locotenent, a participat la represiunea Răscoalei din 1907. Şase ani mai târziu, a luptat în cel de-al doilea război balcanic, obţinând cu această ocazie decoraţia Ordinul Mihai Viteazul, clasa a III-a.

În primul război mondial, între 1916 şi 1918, Antonescu a fost numit Şef de stat major al Mareşalului Constantin Prezan. Viitorul mareşal este cel care a formulat planurile de apărare a Moldovei, în încercarea de a contracara invazia trupelor germane, în cea de-a doua jumătate a anului 1917. Aşa cum se ştie, restul României se afla sub ocupaţia germană încă din 1916. Reuşitele militare i-au construit lui Antonescu reputaţia unui comandant militar de excepţie, pragmatic şi dur, iar faptul că a fost supranumit Câinele Roşu nu a mirat pe nimeni.
Când pacea a luat locul războiului, a fost trimis în Franţa şi Marea Britanie, ca ataşat militar, (1922-1926). Întors în România, a condus Şcoala Superioară de Război (1927-1930), apoi a fost numit Şef al Marelui Stat major al Armatei (1933-1934) şi Ministru de Război (1937-1938). Regele Carol al II-lea l-a numit prim-ministru în toamna anului 1940, când România fusese ciuntită deja de Basarabia, nordul Bucovinei - cedate URSS -, şi nordul Transilvaniei, cedat Ungariei. După doar două zile în funcţie, Antonescu l-a silit pe rege - considerat vinovat de pierderea tuturor teritoriilor - să abdice şi să părăsească România, lăsând în urmă un moştenitor prea tânăr şi lipsit de experienţă, regele Mihai I. Acesta a deţinut un rol pur decorativ, de la bun început: Antonescu s-a autoproclamat Conducător şi a preluat în întregime puterea.

România, aliata lui Hitler

Pus în situaţia de a alege un aliat, dintre Germania care ameninţa din vest, URSS din est şi Bulgaria din sud, Antonescu se împrieteneşte cu Germania lui Hitler, sperând să recupereze teritoriile anexate de URSS. Hitler îi garanta că teritoriile rămase între graniţele României nu erau ameninţate, în schimbul petrolului românesc mult-dorit. Conducerea lui Antonescu şi Alianţa cu Germania nu au fost însă pe placul clasei politice româneşti, prin urmare singura formaţiune care şi-a asumat participarea la guvernare a fost hulita Gardă de Fier. Astfel, România devenea stat naţional legionar.

Pe de o parte, Antonescu dorea să controleze mai mult Legiunea. Pe de altă parte, aceasta dorea un rol mai important în cadrul guvernului. Consensul a lipsit, spiritele s-au încins, iar în ianuarie 1941, se întâmplă Rebeliunea Legionară, înăbuşită în faşă. Garda de Fier a fost scoasă în afara legii, iar liderii acesteia - arestaţi.

În vara aceluiaşi an, Armata Română, alături de Wehrmacht, atacă URSS şi realipeşte Basarabia şi nordul Bucovinei. Cucereşte Odessa, iar Antonescu ordonă executarea evreilor şi comuniştilor din oraş, ca represiune a exploziei în care clădirea Statului Major românesc a fost distrusă. Încurajat de victorii, Antonescu avansează mult în teritoriul URSS, manevră care a dus la noi dezaprobări în rândul politicienilor şi militarilor români, de la membrii Marelui Stat Major până la soldaţii de rând. În acest timp, Antonescu se autoproclamă mareşal.

Din 22 iunie 1941, trupele române se luptau în Uniunea Sovietică cu pierderi însemnate. Mareşalul Antonescu spera să oprească înaintarea sovietică pe un aliniament fortificat din Moldova, pentru a negocia un armistiţiu favorabil. Înfrângerea Armatei Române la Stalingrad, în 1943, îi scade însă dramatic popularitatea, pierderile de vieţi omeneşti fiind semnificative: peste 180.000 de morţi, răniţi sau dispăruţi. După Stalingrad, sovieticii au preluat iniţiativa strategică, iar pe 20 august 1944 au spart frontul la Iaşi-Chişinău. Mareşalul realiza în sfârşit că şansele de izbândă sunt minime. Din acest moment, diplomaţii români s-au străduit să încheie pacea cu Aliaţii, dar negocierile nu au dus la un rezultat satisfăcător.

Neclarităţi istorice

De aici, părerile istoricilor sunt împărţite: unii spun că a refuzat să îşi schimbe poziţia şi să ceară un armistiţiu, datorită simţului onoarei şi al lipsei de pricepere politică. O telegramă datata 22 august 1944 ar demonstra însă că mareşalul intenţiona să semneze armistiţiul cu Puterile Aliate. A fost însă prea târziu.

De asemenea, conducătorul misiunii militare româneşti pe lângă Wehrmacht susţinea că Antonescu i-ar fi spus: „Eu mă duc la Grupul de armate general Friessner, iar mâine sau poimâine vin la Bucureşti să raportez regelui şi să-i predau puterea.” Alţi istorici afirmă chiar că mareşalul urma să se deplaseze în ziua de 24 august 1944 pe linia frontului tocmai pentru a supraveghea personal aplicarea armistiţiului. URSS nu îşi putea permite însă să îşi piardă influenţa în România printr-o simplă semnare a păcii.

Ca atare, în urma presiunilor sovietice şi a partidelor politice, la 23 august, când trupele sovietice pătrund în România, regele Mihai I îl convoacă pe mareşal la Palat pentru a-i cere să încheie armistiţiul imediat. Refuzat de şeful guvernului, suveranul îl demite şi îl arestează, făcându-l responsabil şi de moartea a 250.000 de evrei şi a altor 25.000 de romi. România întoarce armele împotriva Germaniei hitleriste şi pierde, totodată, o parte din Bucovina, mai mare decât cea cedată în urma ultimatumului din 1940, şi Ţinutul Herţa.

După arestare, Antonescu a fost ţinut în închisorile sovietice timp de doi ani. A fost readus în ţară doar pentru a fi judecat şi condamnat la moarte de instanţa Tribunalului Poporului, la 17 mai 1946. La 1 iunie, a fost executat la Jilava, alături de colaboratori ai săi. Înainte de execuţie, mareşalul a exclamat „Istoria mă va judeca!” Şi, aşa cum s-a văzut, istoria, justiţia şi urmaşii îl judecă şi astăzi.

23 august 1944

În seara zilei de 23 august 1944, regele Mihai anunţa la radio Bucureşti ieşirea din războiul alături de Germania nazistă şi alăturarea ţării noastre la Coaliţia Naţiunilor Unite. O răsturnare de situaţie care a influenţat cursul conflagraţiei mondiale şi al istoriei României, o adevărată catastrofă pentru Hitler. Pe lângă pierderea petrolului românesc, tot flancul sudic german a fost dat peste cap. Unii istorici apreciază că actul de la Bucureşti a scurtat războiul cu şase luni. Guvernul Rădescu a demisionat la câteva luni de la semnarea armistiţiului cu Naţiunile Unite şi la Bucureşti s-a impus, cu sprijin sovietic, un regim pro-moscovit. Artizanul loviturii, regele Mihai, a fost nevoit să abdice şi a plecat în exil timp de decenii.

Ulterior, istoria a fost falsificată grosolan. Comuniştii nu au jucat un rol important în evenimentul de la 23 august 1944. Asta nu i-a împiedicat însă să confişte actul de la 23 august în folos propriu. De la „insurecţie armată”, evenimentul a fost denumit „revoluţie de eliberare socială şi naţională antifascistă şi antiimperialistă”, iar regimul comunist şi-a arogat timp de peste patru decenii paternitatea actului istoric.

Antonescu, fascist sau nu

Autoritar - da, dar fascist? I-a spus lui Hitler că „nu îl interesează ideologiile, ci interesele superioare ale patriei sale”. Ca un bun conducător, s-a consultat cu liderii altor partide politice, ceea ce într-un guvern fascist nu se întâmpla. Dr. Goebbels scria în jurnalul său, în februarie 1941: „Antonescu guvernează cu ajutorul masonilor şi al duşmanilor Germaniei. Minorităţile noastre sunt asuprite. Reich-ul şi-a dat atâta osteneală pe degeaba…” Mai mult, Antonescu nu era de acord cu tendinţele de purificare ale lui Hitler, iar evreii din România nu au fost trimişi în lagărele germane. Pe de altă parte, deportările şi execuţiile cerute de mareşal ar fi fost de fapt de natură economică, ponderea evreilor în economia naţională fiind importantă.

În 1941, Antonescu a ordonat deportarea în Transnistria a evreilor basarabeni şi bucovineni, dar pe motive diferite de cele ale lui Hitler: aceştia erau consideraţi agenţi comunişti. Mulţi dintre aceştia au murit în drum spre Transnistria, din cauza condiţiilor inumane din „trenurile morţii”. Nu am nicio milă decât de neamul românesc. Problema trebuie luată şi individual şi în colectivitate. Nu mă interesează dacă e ucrainean, grec etc., să treacă afară din Ţara Românească!

La moartea unui mareşal

La 1 iunie 1946, Ion Antonescu era executat la închisoarea Jilava. Controversele asupra conducerii sale vor rămâne vii, în condiţiile în care mii de documente ale vremii apar şi dispar, iar istoricii nu s-au pus încă de acord asupra naturii mareşalului. „Ion Antonescu a fost fascist, antisemit şi este vinovat de moartea a sute de mii de oameni.” SAU „Ion Antonescu a fost un mare patriot român, un om cu O mare care şi-a făcut datoria până la sfârşit, când este trădat, arestat de rege şi dat pe mâna comuniştilor sovietici.” O cale de mijloc nu se găseşte încă.

Sursa: Antena3.ro

Mâncaţi-i pe toţi, prin cuvinte, dar nu şi sufletul, deoarece pe drept le aparţine. Lăsaţi-i să glăsuiască cum doresc, dar doar între ei. Lăsaţi-i să trăiască, dar nu printre noi. Ciudat lucru, dar eu mă-nchin acestui pământ, însă ei doar îl calcă. Bătătorită să le fie inima acelora care-l hulesc. Stăpâni au încercat să fie, asta şi-o doresc şi-acum. Prea viguros încearcă ei să-şi arate şarmul de „vechi conchistadori” uitaţi de-ai lor. Prin acest lucru măreţia noastră e mai mare… Noi - la noi acasă şi cu povaţa noastră, ei - la noi acasă şi străini printre ai lor şi de asta nu mai pleacă.

P.S. Mesajul a fost creat după ce, în această dimineaţă, în microbuz, am fost martorul unei încăierări dintre „ei” şi „noi”.

Preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, a venit la summit-ul NATO, organizat în Bucureşti, cu traducătorul personal.

Potrivit presei române, Voronin nu a dorit să folosească traducerea în română asigurată de organizatori. Secretarul de stat din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al României, Victor Micula, a declarat că la summit nu s-a asigurat traducerea în căşti pentru „limba moldovenească”, aşa cum şi-ar fi dorit-o Vladimir Voronin. „Acei lideri care au dorit să aibă un traducător personal care să-i traducă la cască doar liderului respectiv aveau posibilitatea folosirii boxelor pentru traducătorii personali. Organizatorii au efectuat traducerea în engleză, franceză, rusă şi română. Totodată, au existat şi translatori personali care au tradus doar pentru câţiva lideri care au fost prezenţi la Bucureşti, iar în cea din urmă situaţie a fost şi Vladimir Voronin”, a declarat Micula.

Un grup de persoane, însoţit de reprezentanţi ai administraţiei municipale Bălţi, a comemorat astăzi ziua în care Consiliul judeţean Bălţi (Zemstva) a votat Actul Unirii Basarabiei cu Ţara-mamă, informează AP FLUX.

Judeţul Bălţi a fost primul din Basarabia care s-a pronunţat, la 3 martie 1918, în favoarea unirii Basarabiei cu România. Ulterior, la 27 martie a aceluiaşi an, Basarabia s-a reunit oficial cu Ţara-mamă.

La iniţiativa Asociaţiei Istoricilor din Republica Moldova, cu această ocazie, la Bălţi au fost organizate o serie de manifestaţii în cinstea acestei zile importante pentru istoria Basarabiei. Totodată, în dimineaţa zilei de astăzi, mai mulţi locuitori din Bălţi, printre care şi reprezentanţii creştin-democraţi din Consiliul municipal Bălţi, au depus coroane de flori la monumentul domnitorului Ştefan cel Mare din centrul municipiului.

Solicitat de AP FLUX, consilierul municipal Igor Ciuru a declarat că acest eveniment nu s-a bucurat de susţinerea autorităţilor locale, pentru care această zi este una obişnuită. „Pe de altă parte, atunci când este vorba de zile ca cea în care a avut loc operaţia Iaşi-Chişinău sau ziua în care municipiul Bălţi a fost „eliberat de sub ocupaţia româno-fascistă” autorităţile de aici marchează aceste zile cu mult fast şi implică în acest sens toate instituţiile din municipiu”.

Consilierul a mai afirmat că această zi este una semnificativă, în special pentru bălţeni, deoarece anume de la Bălţi a început unirea cu Ţara. „Această zi va fi mereu vie în conştiinţa generaţiilor în vârstă, dar şi pentru generaţia nouă din această localitate”, a spus Igor Ciuru, precizând că, în scurt timp, astfel de zile marcante pentru istoria naţională vor fi sărbătorite şi de către autorităţile centrale, „chiar dacă în prezent nu se face acest lucru”.

Menţionăm că singurii reprezentanţi ai autorităţilor bălţene, care au participat la eveniment, au fost consilierii creştin-democraţi.

La 3 martie 1918, Zemstva (Consiliul judeţean) din Bălţi a decis ,,să ne unim din nou cu scumpa noastră Ţară-Mamă, România, voind să împărţim cu ea frăţeşte tot norocul şi nevoile vieţii noastre viitoare ca şi în vremurile lui Ştefan cel Mare”. Peste 10 zile, şi Zemstva din Soroca a cerut Sfatului Ţării să trimită reprezentanţi la Iaşi pentru ,,a depune la picioarele Tronului României omagiile noastre de devotament şi credinţă către regele Ferdinand I, rege al tuturor românilor”.

Urmare a dorinţei majorităţii populaţiei Basarabiei şi a contextului internaţional favorabil, la 27 martie 1918, Sfatul Ţării a decis, cu majoritate de voturi, că Basarabia „de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama sa, România”, mai informează AP FLUX.

    Reprezentanţii Serviciului vamal al Federaţiei Ruse i-au interzis, ieri, pentru a doua oară, jurnalistei din Republica Moldova, Natalia Morari, care lucrează în calitate de reporter la publicaţia „The New Times” din Moscova, să intre pe teritoriul Federaţiei Ruse.

Jurnalista intenţiona să intre pe teritoriul Federaţiei Ruse deja în calitate de soţie a unui cetăţean rus, însă vameşii i-au interzis, şi de această dată, să treacă frontiera.

Natalia Morari, care este cetăţean al Republicii Moldova, a declarat, citată de presa rusă, că, în momentul anunţării interdicţiei în aeroport, vameşii nu i-au prezentat niciun document. „Reprezentantul Serviciului vamal mi-a spus că-mi este interzis accesul pe teritoriul Rusiei conform legii federale cu privire la intrările în Rusia şi ieşirile de pe teritoriul federal. În acelaşi timp, nu am primit niciun document care ar confirma această interdicţie”, a declarat Natalia Morari.

Jurnalista de la „The New Times” a zburat în Moscova deja fiind căsătorită legal cu un cetăţean al Federaţiei Ruse, corespondent la aceeaşi publicaţie, Ilia Barabanov. Natalia Morari a precizat că vameşii i-au propus să se întoarcă în Chişinău, însă ea a refuzat.

Reamintim că, la mijlocul lunii decembrie 2007, jurnalista Natalia Morari în momentul în care se întorcea dintr-o deplasare din Israel a fost reţinută de către vameşii ruşi în aeroportul „Domodedovo” din Moscova. Vameşii au anunţat-o că prezenţa ei pe teritoriul Rusiei este nedorită şi că decizia în acest sens a parvenit din partea biroului central al FSB. La fel ca şi acum, reporterului nu i-a fost prezentat niciun act în care să fie menţionat că accesul ei pe teritoriul Federaţiei Ruse este interzis şi nu i-au prezentat nicio explicaţie care să justifice interdicţia.

Între timp, reprezentanţii redacţiei „The New Times” au declarat că jurnalista este persecutată din motive politice.

    Locuitoarea satului Buţeni, Alexandra Ardeleanu, susţine că a fost accidentată, în seara zilei de 12 februarie, anul curent, în timp ce se deplasa prin centrul localităţii, de către candidatul din partea comuniştilor la funcţia de primar, Alexei Eremia. Potrivit victimei, Eremia ar fi făcut acest lucru intenţionat, deoarece dorea prin orice formă să se răzbune pe femeie pentru faptul că a participat activ la protestele privind alegerea primarului din această localitate de la sfârşitul anului trecut.

Mărturisiri

„Era în jurul orei 5 seara. Mergeam, regulamentar, pe trotuar, pe lângă gard, când, la un moment dat, am fost lovită de către automobilul lui Alexei Eremia. Sunt sigură că era automobilul lui, deoarece l-am văzut la volan şi, totodată, i-am recunoscut numărul de înmatriculare. După ce am fost izbită de către autoturismul la volanul căruia se afla Eremia, acesta a părăsit locul accidentului”, a declarat Alexandra Ardeleanu, care în prezent este internată în spital.

Victima susţine că Alexei Eremia, prin intermediul prietenilor săi, ar fi spălat toate urmele accidentului, de teamă să nu fie prins. „Am fost ameninţată de către oamenii lui Eremia că dacă voi face public acest caz, ei îmi vor crea mari probleme. Chiar şi persoana care m-a văzut şi m-a ajutat, imediat după ce s-a produs accidentul, a fost ameninţată de aceiaşi oameni că „îi vor rupe gâtul”, a mai spus Alexandra Ardeleanu.

Poliţia a înregistrat cazul la insistenţele fraţilor Ardeleanu

Potrivit fiului victimei, Veaceslav Ardeleanu, Comisariatul de poliţie din Hânceşti nu a înregistrat acest caz până când nu a insistat, împreună cu fratele său, Victor. „Deşi până la urmă poliţiştii au înregistrat acest accident, ei nu investighează eficient acest caz, ci mereu menţionează că mama mea era în stare de ebrietate”, a declarat fiul lui Alexandra Ardeleanu.

Solicitat de FLUX, candidatul la funcţia de primar din partea comuniştilor, Alexei Eremeia, a negat orice acuzaţie adusă la adresa sa şi a declarat că în ziua accidentului nu avea cum să fie în localitate, deoarece era în oraşul Hânceşti şi acest lucru, potrivit lui, poate să-l confirme mai mulţi martori. „Eu cred că acest accident este un scenariu elaborat de către familia Ardeleanu, pentru a-mi denigra imaginea înainte de alegerile locale, care vor avea loc pe 2 martie anul curent. Chiar şi reprezentanţii poliţiei au constatat că în acea zi, maşina mea nu era în localitate”, a declarat Alexei Eremia.

„Noi vorbim doar în gând, deoarece dacă ne-am exprima în glas voi v-aţi da seama că suntem la fel”
Maximă animalică

    De ce în zilele noastre totul se întâmplă contrar ideilor noastre sau, în ultima instanţă, contrar dorinţelor pe care ni le punem în cel mai plăcut moment? De ce, în cele mai dese cazuri, persoanele pe care le îndrăgim şi la care ţinem cel mai mult, îi suspectăm ca fiind potenţialii infractori ai nefericirii şi durerii noastre, aruncându-le în lista neagră a duşmanilor binevoitori? De ce un creştin devine ateu, din momentul în care toată familia sa a fost ucisă pe nedrept într-un masacru? De ce ne gândim că putem realiza mai multe, însă nu arătăm acest lucru şi, dimpotrivă, îi acuzăm pe specialiştii minţilor senzaţionale de IQ-ul nepotrivit pe care ni-l prescriu? Cum putem să-i slăvim prin slove şi exemple caraghioase pe cei ce ne-au cucerit, într-un stil barbar, mentalitatea noastră zile întregi? Cât de des am încercat să trecem peste o primejdie cu capul sus şi să nu ne fie frică de consecineţele, care mai apoi îţi dai seama că nu au mai apărut? De ce dreptatea a ajuns, în prezent, „dreaptă” pentru cineva, însă nedreaptă pentru altul? Ori dreptatea nu-i doar una şi poate nu se află la fundul oceanului de minciuni, atunci de ce o căutăm, hai mai bine s-o multiplicăm şi, astfel, îi împăcăm pe toţi?

    Lista întrebărilor mele ar putea fi continuă, dar un lucru este cert - fiecare persoană ori se va regăsi în aceste întrebări şi va încerca să caute unele răspunsuri, ori va nega la nesfârşit.

    În lumea lor nu este aşa. Slavă animalelor, javrelor şi sălbătăciunilor care, deşi nu au suflet, dar gândesc şi râd de noi atunci când ne văd atât de neputincioşi. Râd de noi, atunci când ne distrugem neamul şi ne otrăvim sufletele cu diferite impurităţi neomeneşti, dar cică bune şi folositoare, pe când ele fac tot posibilul pentru a-l menţine pe al lor.

    Poate ar trebui să fim ca ele, dar atunci am urla şi ne-am indigna cu toţii că ne pierdem orgoliul? Orgoliu, pe dracu. De ce nu ne indignăm şi nu urlăm atunci când în urma indiferenţei şi a prostiei noastre, personajul romanului evitat de noi devine victima aşa-zisului orgoliu al nepăsării. Asemuind omul cu un animal este ceva ofensator, dar această ofensă am putea-o numi laudă la adresa noastră. Chiar şi mânzul care, îndată ce se vede fătat, poate merge, nouă, însă, ne trebuie un an. Acest lucru, chipurile, e normal, dar această „normalitate” ar trebui să ne pună pe gânduri pentru a ne întreba - de ce, totuşi, e aşa? Acest dezechilibru natural este doar în favoarea javrelor, dar nu şi a celor dătătoare de gânduri omeneşti. Conform armoniei din natură, ele ar trebui jertfite pentru că înţeleg această stare, iar noi, la rândul nostru, ar trebui să le respectăm opţiunea inevitabilă. Din păcate, ultimul gând rostit de mine a devenit mai puţin înţeles şi mai mult unul evitat. Poate ar fi mai bine să încercăm şi noi să purtăm povara lor pentru a ne da seama că pentru ele această victimizare este una evidentă şi din iniţiativă proprie, dar nedorită în momentul în care devenim mai animali decât ele.

    Partea cea mai sensibilă este că nu vom putea fi ca ele niciodată, precum ele nu vor pricepe niciodată de ce ne purtăm astfel. Paradoxul ar fi ca în lumea lor, ele, prin gândirea lor animalică, să vorbească despre noi ca despre nişte „javre omeneşti”. De ce nu? Acest fapt nu poate fi exclus.

    P.S. În niciun caz nu am generalizat. Acest mesaj l-am difuzat doar pentru a arăta o mică parte din lumea nepăsării şi indiferenţei născută de noi zi de zi. Pe când lumea javrelor animalice este mult mai armonizată faţă de lumea javrelor omeneşti.