Mâncaţi-i pe toţi, prin cuvinte, dar nu şi sufletul, deoarece pe drept le aparţine. Lăsaţi-i să glăsuiască cum doresc, dar doar între ei. Lăsaţi-i să trăiască, dar nu printre noi. Ciudat lucru, dar eu mă-nchin acestui pământ, însă ei doar îl calcă. Bătătorită să le fie inima acelora care-l hulesc. Stăpâni au încercat să fie, asta şi-o doresc şi-acum. Prea viguros încearcă ei să-şi arate şarmul de „vechi conchistadori” uitaţi de-ai lor. Prin acest lucru măreţia noastră e mai mare… Noi – la noi acasă şi cu povaţa noastră, ei – la noi acasă şi străini printre ai lor şi de asta nu mai pleacă.
P.S. Mesajul a fost creat după ce, în această dimineaţă, în microbuz, am fost martorul unei încăierări dintre „ei” şi „noi”.
